Satire

Top 5 poante politice de luna asta


Deși nu trebuie subestimat potențialul umoristic al reuniunilor useliste și pedeliste de la mare din acest weekend, prefer să vă propun un top subiectiv al poantelor politice din august de peste Ocean. Acolo, umorul politic e mai fin, mai evoluat, mai puțin încrâncenat decât la noi. Când vom avea și în România condeie care să satirizeze politicul, precum cele ale unora ca Art Buchwald, Andy Borowitz, Bill Maher și chiar Arianna Huffington, voi compila cu bucurie și dintre acelea. Până atunci, ca unul care crede de ani buni că „Saturday Night Live“ e cea mai bună emisiune de de televiziune, zic să luăm o gură proaspătă de râs din talk-show-urile de seară americane, unde trudesc niște oameni de litere ca să iasă niște poante pe care să le poată savura și publicul larg.

Continuă lectura

Anunțuri
Standard
Satire

TELETEXT. Cupletiști triști la Teatrul de Revistă


Excepționalul – unicul – merit al Teatrului de Revistă e că mai există. În această tranziție spre nimic, într-un context în care prostul gust și amatorismul au invadat scena, iar mainstream-ul umorului popular e dat de emisiuni de divertisment ale unor televiziuni comerciale care se ascund după audiență pentru a furniza în cel mai bun caz glumițe vulgare, salutăm supraviețuirea Teatrului de Revistă. Fiindcă sub acest generic, de atâta vreme (peste șase ani celebrăm centenarul înființării trupei „Cărăbuș“, care a încântat tot pe Calea Victoriei 33-35, unde e Teatrul de Revistă și azi), s-a făcut umor sănătos în România.

Continuă lectura

Standard