Adevarul

Presa cotidiană. Începuturile


Pe când ziarul costa mai puțin decât o pâine și hrănea sute de mii de cumpărători, pe când era răsfoit și nu naviga nimeni cu mouse-ul, am poposit și eu în presă, la „Tineretul liber“, primul cotidian tipărit în libertate („Libertatea“ furase startul pe 22 decembrie, fiindcă ajunsese mai repede pe tarabe de la Palatul Universul decât „Tineretul“ de la Casa Presei) și, ulterior, primul mare defunct al presei românești.

Continuă lectura

Anunțuri
Standard
Adevarul

„Rușinea de presă“ și tăcerile care strigă


Sub titlul „Roșia Montană, Piața Universității și febra revoltei (Updated)“, http://www.contributors.ro/politica-doctrine/rosia-montana-piata-universitatii-si-febra-revoltei/, profesorul Vladimir Tismăneanu menționează articolul „O rușine de presă“, al bloggerului pe care îl citiți acum. Redau cele scrise de distinsul om de litere și de idei: „Refuzul presei de a scrie despre proteste este proba miopiei, dacă nu mai rău. Ignorarea nu este un substitut pentru analiză. Horia Ghibuțiu a scris pe acest subiect. La fel, eludarea subiectului de către acele televiziuni care în urmă cu aproape doi ani transmiteau live ce se petrecea acolo (ori ceea ce credeau ele că se petrecea). Există tăceri care strigă“.

Îi mulțumesc profesorului Tismăneanu și îl invit să parcurgă, ca și pe cititorii blogului, la sfârșitul acestei luni, o analiză exhaustivă, realizată de condeie tinere și hipsterești, despre modul în care a ajuns media de la noi să fie atât de hulită. În curând, în presa română!

Standard
Adevarul

Zidul părinților noștri


Pink Floyd am fost eu. Cel din adolescență. Eu, oximoronul, revoltatul, nonconformistul, de neînțelesul, contradictoriul. Mi-am luat acest nume de meloman, fiindcă Pink Floyd au compus operă (rock, e drept). Am făcut-o la multă vreme după ce Syd Barrett, cel care se scuza în interviuri că nu poate fi coerent, a juxtapus prenumele unor bluesmani americani, Pinkney Anderson și Floyd Council. Și am ascultat cât am putut de mult această muzică psihedelică. Până când m-am considerat Pink Floyd. Chiar dacă n-aveam harul lor. Nici măcar halucinațiile lor. Și nu m-am drogat în timpul lungilor audiții. Afară de cazul în care se pun drept stupefiante țigările medicinale luate din farmaciile non-stop. Erau singurele deschise când rămâneai noaptea fără tutun înainte de 1989, și atunci sugeai ca un nebun, până îți frigeai degetele, ca dintr-un joint, din acele țigări menite să te lași de fumat.

Continuă lectura

Standard
Adevarul

Tibi-bacsi


ot.JPG_Ma consider un om norocos. Viata si cariera mi-au scos in cale oameni de seama, care ma imbogatisera deja spiritual, fiindca le citisem operele. Doar faptul ca am dat mana cu ei n-ar trebui sa insemne mare lucru, dar eu il socot un privilegiu si ma falesc cu asta.

Continuă lectura

Standard