Ilustrate

Cristina Simion, back in business

Exagerez, dar numai un pic: traseul meu profesional se poate împărți, pe șleau, în cariera mea din momentul în care am cunoscut-o pe Cristina Simion și cea de după. Exact același lucru s-ar putea spune din peste 150 de alte perspective, adică acelea ale oamenilor care au cunoscut-o și cu care a lucrat în perioada în care era Managing Director la Edipresse AS Romania, o multinațională de reviste lucioase și, dacă îngăduiți, prestigioase.

Îngrozitor de școlită, fie că e vorba de Stanford University din State, fie de Greenwich din Regatul Unit, Cristina are acea rară calitate a oamenilor care au ajuns într-o poziție profesională impunătoare de a se lăsa tutuiți natural.

Am tutuit-o și eu, din prima, ca să nu par intimidat de o persoană fermă, despre care am nutrit chiar de la început convingerea că e prototipul The Business Woman care, într-o lume imperfect dominată de cultura masculină, trebuie să muncească de două ori mai mult ca să se impună. Drept mulțumire pentru ușurința și deschiderea cu care am comunicat, Cristina m-a răsfățat cu un tratament preferențial, având ca borne biciul și zăhărelul. Adică mi-a oferit posibilitatea de a fi printre rarisimii bărbați care-și transcriau opiniile în revista „Avantaje“ (și am scris, printre altele, http://www.avantaje.ro/articol/m-am-culcat-cu-o-reclama-568606), dar m-a și pus la colț, pentru micile mele rebeliuni „te-ai plictisit de scris deșertăciuni? Pune agrafe!“, m-a motivat cândva…) și pentru marile întârzieri ale colegelor.

După Edipresse am avut câteva întâlniri agreabile, bucurându-mă și prețuindu-i amiciția (hai să fim onești, cu câți directori v-ați întâlnit deliberat după ce n-ați mai lucrat împreună?). Iar acum, aflu că această femeie de afaceri înnăscută reintră în afaceri: își deschide în această toamnă o galerie de artă și design, la Nurnberg. Galeria Tiny Griffon va găzdui expoziții de modă și costum în arte grafice, cu invitați din zona accesoriilor de modă. N-am ajuns încă în Bavaria, dar mi-e suficient să știu că dacă se ocupă Cristina, Tiny Griffon Gallery e un spațiu al bunului gust și al artelor frumoase. Prin urmare, îi urez, ușor inutil, succes, convins că toate femeile tenace îl pot avea. Cristina e una dintre acestea.

Image

Pastel de Irina Ternauciuc

Anunțuri
Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s