Satire

Micul univers al mini-recenziei de film

Tocmai ai văzut un film? Foarte bine! Ai vrea să-l recomanzi și altora și crezi că ești persoana potrivită să facă asta? Și mai bine! Te rog, așază-te confortabil în fotoliu și scrie un mesaj pe Twitter despre film! Sunt prea puține 140 de semne? OK, scrie dublu! Nici acum n-ajung?! Fie, scrie 420 de semne despre film!

Descrierea de mai sus se poate potrivi unuia dintre cele mai mișto joburi de presă (din motive prea întortocheate, unul pe cale de dispariție). Sau mă rog, dintre cele pe care le-am încercat și eu. Aparent, sunt puține lucruri în media, la prima vedere, mai simpatice decât slujba de a te uita la filme și de a scrie apoi un rezumat despre ele. Să faci, genial de simplu, precum Michelangelo: iei un bloc, dai la o parte piatra de prisos și rămâne David. Sigur, ai nevoie de harul (se dobândește) de a fi concis, precum și de temeinice cunoștințe culturale și de limbă engleză. Mai sunt câteva mici trucuri, și acelea vin pe parcurs, cum ar fi să pedalezi pe distribuție dacă e notorie, pe regizor dacă e film de autor, pe premii dacă a luat. Și gata cronicuța!

Firește, ce iese, dacă lucrezi la un ghid TV, nu e o cronică menită să-i provoace insomnia cineastului, în caz că ar citi. E un crochiu prin intermediul căruia încerci să-l orientezi pe cititor. Să-l faci să-și amintească, atunci când va vedea filmul, că nu i l-ai recomandat degeaba. Nu i-ai zis finalul, nu ai expediat trama cu verdictul „el moare, ea naște“, nu i-ai stricat bucuria descoperirii, ci i-ai asmuțit-o. În acest caz, cititorul se simte bine, ca Al Bundy („Am două ghiduri TV. Unul pe măsuță, celălalt în baie. Sunt bogat!“), și te mai cumpără.

Dar ce te faci dacă n-ai văzut filmul? Asta e, tot scrii despre el! Și despre alte 20-30, dintre care unele pot fi episoade ale unor seriale, la care ai doar niște sinopsisuri primite de la PR-ul televiziunii traduse urechist, și, fii cu băgare de seamă, sezonul care începe în SUA nu e același cu cel de la noi!

Mai pune la socoteală și faptul că ai fi putut face acest job pe vremea în care Leonard Maltin nu tipărise ediția a doua a celebrelor sale dicționare de film și nici nu auziseși de Rotten Tomatoes, agregatorul care îți pune la dispoziție nenumărate critici ale unui film.

Mie mi s-a întâmplat. Din respect față de filme, aproape că mă rugam, ca în școală, înaintea tezei, să nu-mi pice vreo capodoperă în zilele în care mă ocupam de recomandări. Doar gândește-te că prinzi o ecranizare după „Crimă și pedeapsă“! Ce faci, povestești acțiunea în 400 de semne incluzând spațiile?! Nu mai zic de spaima de posteritate – cronicuța unui film rămâne aceeași, ori de câte ori s-ar relua el, și aveam coșmaruri la gândul că dacă am scris o prostie, va fi citită la fiecare „re-run“. Am avut situații în care cred că m-am scos onorabil, bunăoară, la „Casablanca“, când am scris „pur și simplu, unul dintre cele mai bune filme făcute vreodată…“. Alteori, însă, m-am simțit apăsat și mă temeam că știe oricine de pe stradă că eu am ales să îi fac o recomandare mai mare unui film ieftin, „Coyote Ugly“, când în aceeași săptămână debutase „Snatch“.

Evident, ar fi fost foarte simplu să apelăm la critici de meserie (s-a mai încercat). Aceia, însă, n-au atât de mult timp încât să-ți scrie toate cronicile, să zicem, din două zile de weekend și nefiind jurnaliști, nici nu scriu cât trebuie. Iar regretatul Alex Leo Șerban e irepetabil. Desprind dintr-o cronică de-a sa introducerea ce ar putea figura excelent, de sine stătător, ca pildă de scurtă recenzie: „Afară plouă, e trist și eu trebuie să scriu despre Amelie. Amelie Poulain, eroina filmului „Le fabuleux destin d′Amelie Poulain“. Toată lumea a auzit de Amelie. Doar că, iată, vremea de afară (și guturaiul din nasul meu) nu fac casă bună cu Ideea de Amelie. Ideea de Amelie e că Amelie e bună ca pâinea caldă și isteață ca o coțofană“. Cum, n-a zis nimic de Kassovitz, nici de compozitorul Yann Tiersen? Așa, și?

Cred că destui dintre cei care au făcut mini-recenzii l-au avut drept model pe Leo sau pe Roger Ebert, cel care găsea colonoscopia sa mai distractivă decât „The Brown Bunny“ și audituri mai palpitante decât peripețiile lui Crocodile Dundee. Dar, de fapt, aveam doar o slujbuliță de rutină, simpatică pe fond, până în momentul în care s-a globalizat și presa și urma să primim recomandările filmelor de la noi făcute de o firmă din Polonia, care le și preda în avans pe un an!

PS. Juriul singurelor premii de televiziune decise anual de publicul de la noi se întrunește săptămâna aceasta, prilej cu care ne așezăm, adică ziariștii invitați în mod tradițional, în jurul unei mese rotunde, la care dezbatem neted isprăvile eroilor de pe sticlă. Altfel zis, e programată obișnuita adunare dinaintea demarării campaniei „Premiile TV mania“, decernate îndeobște în prima parte a lui decembrie. În amintirea vremurilor nostime petrecute împreună acolo, îi salut atât pe prietenii mei Claudiu Șerban, Răzvan Ionescu, Dragoș Vărșăndan, oamenii care au făcut uitat comunistul „Panoramic TV“ și au gestionat niște premii prea cinstite, cât și pe ceilalți, care au fost, care mai sunt.

Anunțuri
Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s