Adevarul

Presa cotidiană. Începuturile

Pe când ziarul costa mai puțin decât o pâine și hrănea sute de mii de cumpărători, pe când era răsfoit și nu naviga nimeni cu mouse-ul, am poposit și eu în presă, la „Tineretul liber“, primul cotidian tipărit în libertate („Libertatea“ furase startul pe 22 decembrie, fiindcă ajunsese mai repede pe tarabe de la Palatul Universul decât „Tineretul“ de la Casa Presei) și, ulterior, primul mare defunct al presei românești.

În 1990, Backspace-ul se numea radieră, Enter-ul, aliniat, iar tastatură n-aveau decât mașinile de scris ale dactilografelor, acele tanti îngăduitoare care îți băteau textul peste rând cu promisiunea unei ciocolate și care au fost printre primele supuse extincției din vremurile noi, alături de harnicele curiere și de răbdătoarele centraliste.

Pe atunci, scrumierele erau înăuntru și nu afară, iar titlurile erau titluri, care încăpeau în Probar (un fel de manual de fonturi pe care îl știam pe de rost) și erau culese de fostele lucrătoare de la „Crucea de piatră“, angajate cu de-a sila de comuniști la Casa Scânteii. Birourile erau birouri și nu „borcane“ sau niște măsuțe așezate în „open space“. Numerele de telefon n-aveau un buton, ci erau lipite pe un fișet, documentarea intra în agende și nu pe USB-uri, colile de indigo țineau loc de fotocopiator, zincurile de poze și „albitura“ (niște pene metalice subțirele) era pe post de „line spacing“.

Iar ziariștii era ziariști, nu un simplu cod, 245123, conform nomenclatorului CAEN de meserii de azi. N-apăreau la televizor, ci se mulțumeau să intre cuminte în definiția de persoană fizică, recunoscută ca jurnalist conform legii, care își asumă voluntar responsabilitatea publică morală și legală de a aduce la cunoștința cetățenilor, prin produse jurnalistice, informații de interes public local, zonal, național sau internațional.

Doru Lionăchescu nu era Chairman, ci redactor-șef adjunct, Ștefan Mitroi nu era blogger la adevarul.ro, ci redactor-șef, „externiștii“ (Luminița Roșca, Aristotel Bunescu) erau „externiști“, „culturnicii“ – „culturnici“ (Gabriel Rusu, Horia Barna), Tiberiu Lazăr era secretar de redacție și nu Tibanuʼ, politica o făcea un poet (Mircea Florin Șandru), sportul avea cronici, nu bârfe (Vasile Căbulea). Drepturile de autor nu erau forme pseudo-legale de a-i plăti pe angajați, ci rații de ulei, zahăr, carne și chiar vin pe care le procuram de la bufetul ziarului, cu banii jos sau pe veresie.

Nopțile erau albe, băutura intra în metabolismul creativității ca la Nichita, uneori știrile care începeau la pagina 1și promiteau să se continue în pagina 6 nu-și mai găseau locul nicăieri. Dar știrea era știre, reportajul, reportaj și-atât. Tușul murdărea mai autentic decât cartușele imprimantelor și muncitorii tipografi, tot un soi de ziariști, dar mai nevoiași, îl luau acasă de Paști, să-și vopsească ouăle.

Și, în plus, de neuitat, era Georgică (http://www.evz.ro/detalii/stiri/ghibutiu-moartea-unui-ziarist-890250.html).

Așa au fost începuturile, din vremea în care, cum zicea Jerry Seinfeld, era uimitor că toate știrile dintr-o zi încăpeau perfect într-un ziar. Azi, nu mai suntem tineri, iar despre libertate, propun să reluăm discuția când vor ieși din sertarele redacțiilor tonele de dezvăluiri despre ansambluri rezidențiale care stau să pice nu la un cutremur, ci din senin. În 1990, textele care nu erau publicate își așteptau rândul în ceea ce ăi bătrâni numeau „șpec“. Azi li se spune, mai sofisticat, investigații.

Anunțuri
Standard

3 gânduri despre „Presa cotidiană. Începuturile

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s