Adevarul

9/11. O perspectivă românească

Îmi pare că a trecut atât de mult de atunci încât abia îmi amintesc cărțile despre acea zi,  citite ulterior tragediei americane: a președintelui George W. Bush, care e atât de proastă încât chiar cred că a scris-o el, și a comicului Bill Maher, care e tristă.

Eram la ziar. Pe atunci, ziarul era unul incisiv, relevant, credibil, din cauza căruia tremura guvernul, când se trezea dimineața cu câte o pălitură. Lucram la Sport, iar în jurul orei patru după-amiaza, am sunat-o pe mama, să o liniștesc, spunându-i lucruri în care nu credeam nici eu. Că nu se va schimba mare lucru, că nu a început războiul. Curgeau știrile pe Reuters și France Presse, ne uitam la televizor fără să ne vină să credem. Apoi, ne-am scuturat, ca niște cățelandri, și ne-am apucat repede de ceea ce aveam de făcut, văzându-și fiecare de treabă (țin minte că la Sport am dat toate competițiile anulate și reacții la cald), pentru că eram ziariști și aveam pe atunci, scuze pentru vorba pompoasă, conștiința responsabilității civice.

Între picături, am scris și o scrisoare, intitulată „Dragă America“. Era scrisă în mod deliberat pe un ton candid, de băiețel speriat, ceea ce poate că și eram, chiar și la 31 de ani. Nu o mai găsesc pe Net, știu că promiteam să țin bărbia în piept la minutul de reculegere planetară și să beau o Coca Cola apoi, omagiind în felul meu un popor greu încercat. I-am trimis-o amicului Răzvan Ionescu, redactor-șef la „TV mania“ pe atunci. Pasămite i-a plăcut atât de mult încât a publicat-o în editorial. Îi mulțumesc pentru asta!

N-am să mă fălesc cu cine știe ce fapte de vitejie făcute pe 11 septembrie, poate, în afară de faptul că mi-am îmbărbătat un coleg mai tânăr (OK, era Daniel Conțescu), care văzuse chipul diavolului alcătuit din fumul care ieșea dintr-un turn de la World Trade Center. Am fost însă mândru că directorul ziarului a scris „Cântare Americii“, un editorial excepțional, care a făcut înconjurul planetei, plasând și România pe harta interesului global – zău că nu sunt vorbe mari.

Și acum, treaba românească, pe care o aștern, întrucât s-a prescris. Oricum, le-am povestit-o amicilor, dar cred că are o noimă, ba chiar mai multe. Se făcuse 2008 și mă întorsesem la acel ziar, ca redactor-șef. Într-o dimineață, în timp ce-mi înfulecam sandvișul citind „Gazeta sporturilor“, mica mea plăcere vinovată de atunci și de acum, tanti Doina, o veterană a ziarului, a intrat în birou, zicând mă caută la telefon un american. Mi-a făcut legătura și, într-adevăr, un american m-a rugat să îi dau acordul de a publica editorialul „Cântare Americii“ într-un volum de poezii și proză patriotică din SUA. I-am explicat că nu-l scrisesem eu, iar autorul plecase, dar îl voi contacta, deoarece era singurul deținător al drepturilor de autor. Oricum, din partea noastră era OK și i-am mulțumit respectuos americanului.

Firește, l-am sunat imediat pe nea Cornel, cum îi ziceam pe vremuri, sau dom’ director, în adresare directă, chiar dacă nu mai avea funcția asta. „Bună ziua, dom’ director, uitați așa și-așa, a sunat americanul…“. „Bine, mâțule (așa mă răfăța), dar vezi că am drepturi exclusive!“. „Păi știu, de-aia v-am și sunat!“. Auzind că telefonul era, totuși, de bine, domʼ director s-a relaxat și a vrut să afle care mai e treaba la ziarul pe care-l condusese ani de zile, ba îl și schimbase, din tabloid, în cotidian de atitudine și de investigație. „Auzi, băi, mâțule, cine mai e șef acolo?“. Din modestie, am replicat cu persoana întâi plural: „Păi, ăăă, noi, domʼ director“. „Bine, bine, dar cine vă spune ce să scrieți?“. „Nimeni, domʼ director!“.

Acela a fost primul moment în care mi-am dat seama că noi, decrețeii, ajunsesem să luăm locul consacraților. Și că voiam să facem lucrurile altfel. Să nu ne mai spună nimeni ce să scriem, să facem cum ne taie capul. Cumva, eram hipsterii presei avant-la-lettre.

O să întrebați ce legătură are istorioara de mai sus cu 11 septembrie 2001, afară de „Cântare Americii“. Probabil, niciuna. E doar o amintire din perioada în care încă nu intraseră avioanele în turnurile presei românești.

Anunțuri
Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s