Ilustrate

Woody Allen a ratat un Revelion cu mine

Am terminat de citit, de câteva săptămâni, volumul „Woody Allen în dialog cu Stig Bjorkman“ (primită de ziua mea, mulțumesc, dom’ Manolo!), o fascinantă transcriere a discuțiilor dintre doi cineaști, care te introduce pertinent în culisele filmografiei unui gigant.

Am o consistentă și univocă relație cu Woody Allen, în sensul în care i-am văzut multe filme, i-am citit destule povestiri și m-a ajutat să debutez în presă – cu mai bine de două decenii în urmă, când eram un aspirant la statutul de scârța-scârța pe hârtie la ziarul defunct „Tineretul liber“, i-am tradus câteva replici, delicioase și cu vădit conținut sexual, din filme.

În anul de grație 2007, era să ne și petrecem Revelionul împreună, dar, din păcate n-a ieșit. Mă credeți sau ba, dar Woody n-are nicio vină pentru acest eșec. El și-a făcut treaba! A acceptat invitația Cazinoului din Estoril, care dorea să marcheze astfel cincizeci de ani de activitate, și, alături de New Orleans Jazz Band, a cântat în noaptea de Revelion. Întâmplarea face că exact atunci eram în vacanță la Lisabona, alături de niște prieteni și am văzut afișul, pare-mi-se că se făcuse deja 29 decembrie. Prețul nu ne-a descurajat. Cred că era 500 de euro biletul, pe care nu-i mai dețineam nici eu, nici unul dintre prieteni, dar altul dintre noi ne-ar fi împrumutat (ehei, alte vremuri, alt salariu, nu venise criza…), ne-am fi descurcat. Cu toate stăruințele noastre, n-am mai găsit bilete decât într-o altă sală din Cazinou, unde prețul era mai cumsecade, dar nu-l vedeam  pe maestru. Așa că după nenumărate telefoane și după ce-am bătut toate librăriile importante ale Lisabonei, am renunțat la idee.

N-am mai fost la Cazinou, ci la un restaurant din Lisabona, Timpanas parcă îi zicea. În loc de Woody Allen, de Revelion am ascultat niște fadouri de toată jalea, până cu o oră înainte de miezul nopții, când ne-am delectat cu  instrumentele de suflat împărțite mesenilor, cărora le-am stricat media de vârstă (eram singurii Under 40). Apoi am evadat, am ajuns La Hard Rock Café, unde iar ne-am felicitat pentru proasta inspirație – Portugalia tocmai interzisese fumatul în spații publice.

Woody nu știe nici acum ce a ratat. Păcat! Pe 1 ianuarie, l-am fi dus la Cascais. Am fi găsit un restaurant pescăresc unde se mai fuma pe șest, am fi vizitat farul și Grota infernului de acolo, adică niște locuri apărute în nenumărate filme. La revenirea în Lisabona, am mai fi dat o raită pe la El Corte Ingles pentru niște shopping ridicol de scump, apoi am fi savurat niște băuturi fine și niște țigări de foi așijderea la un hotel de lux . Una peste alta, ne-am fi distrat (mai puțin la plecare, când mi-am lăsat iPod-ul în haina de piele uitată în camera de hotel).

În compensație, atașez câteva ilustrații ale acelei vacanțe, chiar cu riscul ca maestrul să-și facă sânge rău dacă intră pe acest blog. Veți zice că e cu totul improbabil. Dacă tot am ratat Revelionul cu Woody Allen, parafrazându-l chiar pe cineast, m-aș fi mulțumit măcar cu un semn clar al existenței sale: cum ar fi fost un cont gras, pe numele meu, într-o bancă elvețiană.ImageImageImageImageImageImageImageImageImageImageImage

Anunțuri
Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s