Ilustrate

ILUSTRATE DE VACANȚĂ. Barcelona mea

Capitala catalană e al patrulea cel mai vizitat oraș al Europei, dar dacă m-ar întreba cineva, în ierarhia personala aș așeza acest oraș hărăzit înaintea Parisului, Londrei și Romei. E o urbe suflată din toate părțile de genialul Gaudi, chit că acolo au mai trăit, și au lăsat amprenta talentului lor unic și inenarabil, Pablo Picasso, Salvador Dali, Joan Miro. Dar Barcelona începe cu Sagrada Familia, Park Guell, Palau Guell, Casa Batllo ori Casa Vicens. Ceea ce e însă uluitor și atât de specific local: Barcelona nu se termină niciodată, cum pare să se întâmple cu catedrala magnifică.

 

E o moștenire pe care ne-a lăsat-o Gaudi, întru eternă admirație a geniului uman. Dincolo de asta,  e o metropolă vie cum doar ținuturile mediteranene pot fi. Deopotrivă, locul unde s-a născut Ziua Universală a Cărții, de la obiceiul catalanilor de a oferi, de Sfântul Gheorghe, o carte și-o floare celor dragi. Din Barcelona, dacă trebuie să pleci, o faci iremediabil îndrăgostit – de arhitectură, de geometria marilor bulevarde, de numele stațiilor de la metroul ticsit de lume în zi de meci, de plaja de la Barceloneta, de sucurile de cactus costând un euro la Boqueria, de Ramble și de Grădina Zoologică, de plaja Barceloneta, de parcurile minunate din zona Arcului de Triumf, de Muzeul de Artă și de cel de Artă Contemporană, chiar și de Muzeul Sexului de pe mereu populata Rambla, care glisează din Piața Catalunya până se aruncă în mare, vegheată de statuia lui Columb și de mallul Mare Magnum. Dar viața de noapte exuberantă? Dar Desigual, brandul meu favorit care strânge în peticele sale toate culorile vii ale Barcelonei? Dar echipa de fotbal al cărei stadion e loc de pelerinaj?…

N-o să vă mai plictisesc, asemenea unui ghiduleț turistic, cu ceeea ce nu trebuie ratat în Barcelona, în fond, am și făcut-o, enumerând lapidar câteva minunății – preferând să las imaginile să vorbească despre vacanțele pe care le-am petrecut acolo în 2008 și 2009.IMG_6265 S5000179 S5000172 S5000165 S5000164 S5000161 S5000131 S5000126 S5000116 S5000104 IMG_6476 IMG_6466 IMG_6462 IMG_6458 IMG_6447 IMG_6435 IMG_6431 IMG_6424 IMG_6419 IMG_6387 IMG_6380 IMG_6376 IMG_6350 IMG_6308 IMG_6325 IMG_6326 IMG_6332 IMG_6344 IMG_6305 IMG_6304 IMG_6294 IMG_6287 IMG_6285 IMG_6276 IMG_6269 IMG_6268 IMG_6260

Anunțuri
Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s