Adevarul

Prietenii mei imaginari din televizor

La noi, privitul inapoi cu simpatie e sport de masa. Iar „decreteii“ sunt rasfatatii valurilor artificiale care intretin nostalgia din spatiul public romanesc.  Dorinta de a retrai, insa in conditiile de acum, vremurile de odinioara a determinat Europa FM sa exploateze in premiera muzica anilor ’80 (ca as fi preferat sa fie cultivata poezia optzecistilor, e o alta discutie; acum zic doar ca mi-e dor de scrierile lui Mircea Cartarescu si zau ca si noi, cei ce-l iubim, suntem vinovati ca nu l-am impiedicat sa se lase de publicistica); asa au proliferat cluburile tineresti, populate de carunti, unde e clonat spatiul in care te simti la moda acum peste un sfert de veac; asa se explica vanzarile bune, la reeditarea pe DVD, ale unor filme romanesti populare, dar foarte slabe; apoi inundatia de carti adresate celor care ori nu le citisera pe vremuri, ori facusera rost de ele pe sub mana; gloria regasita a acelei ciocolate, care azi ne invata ca Bucurestiul nu e Budapesta (desi pot fi identificate destule motive pentru care confuzia n-ar fi suparatoare) si alte asemenea.

Dupa o lunga introducere (totusi, e blogul meu; sa fiu fluent si riguros ca la ziar?!), subiectul. Ca orice „decretel“, azi voi privi cu nostalgie spre primii mei prieteni, cei din televizor.

Fireste, e mult mai usor sa iti faci prieteni imaginari decat unii reali. Acestia din urma nu sunt tot timpul disponibili, in plus, au viata lor, care, inacceptabil, poate fi mai importanta decat a ta, au si toane etc. Or, imaginarii sunt mereu langa tine. Un prieten imaginar e, comit o indiscretie, cam cum m-a caracterizat profesorul Vladimir Tismaneanu in corespondenta de la a patra mea plecare – si ultima – de la un ziar: prompt, solidar, aproape!

Primii mei prieteni imaginari au fost, fara execeptie, de la televizor. Daca nu ma insala memoria, primul a fost un robot. Il imitam prin casa, cu mult inainte sa invat sa citesc, rostind amenintator, cu o caznita inflexiune metalica in voce, „Crush, Kill, Destroy!“. Era un android din serialul „Pierduti in spatiu“ (l-am gasit pe IMDb, exista!) si era tipul care ma ajuta sa nu mai imi fie frica, inainte de culcare, de monstrii care apareau invariabil, dupa stingere, de sub pat.  

Greu de crezut pentru junimea de azi, dar cand am crescut eu, in plin comunism, la televizor erau o droaie de seriale americane si britanice. Asa ca prietenii mei vorbeau, toti, acest grai (in clasa a doua, profesorul de engleza i-a spus mamei ca am accent de OxfordJ; era un povestitor minunat, aveam s-l regasesc, ulterior, in postura de traducator ratat al lui Sven Hassel!).

Dupa android, m-am imprietenit cu Danny si Brett (Tony Curtis si Roger Moore pot fi vazuti si acum, in serialul omonim de pe AXN Crime), care erau simpatici si rezolvau impreuna orice problema, culmea, ajungandu-le exact un episod pentru asta. Avea sa le urmeze, cred ca nu gresesc cronologia, Sfantul, adica Simon Templar, tot cu Roger Moore, un prieten mereu de nadejde, pentru ca avea si forta, avea si umor.

Primul meu mare prieten, ca sa-i diferentiez un pic, era un erou antierou: Mannix. Asa-i zicea serialului de sambata seara in care Mike Connors intruchipa un tip care lua bataie cam in prima jumatate a episodului, dupa care isi lua revansa cu prisosinta. Cumva, m-am atasat de el, pentru ca stiam ca nu e perfect,dar, sincer, abia asteptam sfarsitul, ca sa le dea decisiva railor. OK, asa mai era un vlajgan cu care tineam, dar nu ma imprietenisem din pricina barierei limbii: era Janoszyk, eroul unui serial istoric polonez destul de misto, dar cam serios dupa gustul meu de atunci.

Evident, nimic nu se putea compara cu desenele animate. Insa eram destul de selectiv si nu-mi acodam prietenia chiar oricui, ca azi, pe Facebook. Imi placea, cum imi place si azi, de motanul Tom, insa nu puteam sa ma imprietenesc cu cineva care o ia sistematic de la enervantul de Jerry, soricelul. Cinstit vorbind, episoadele mele favorite sunt alea in care se termina prost pentru soarec (cred ca sunt sub zece). La fel, Woody Woodpecker clasic mi se parea cam papagal, Woody cel urat (era si o versiune cu o ciocanitoare mai ascutita) prea al dracului! Nici Mickey Mouse nu era de incredere, prea era sub papucul lui Minnie!

Asteptam sambata ca sa vad sirul comediilor cu Chaplin, Stan si Bran, Buster Keaton, Harold Lloyd, dar nu m-am imprietenit cu niciunul dintre ei. Imi placeau (Keaton, cel mai putin, ca era prea serios, nici dupa fratii Marx nu ma omoram ca pusti), radeam de ma prapadeam, dar atat.

Inainte de pubertate, m-am trezit prieten cu Primarul din Casterbridge (aveam si cartea in engleza, dar n-am citit decat finalul, cu ultima sa dorinta), parca Alan Bates juca in acel serial britanic. Avea personajul asta un stil de a-si cauta cuvintele, ceea ce mi s-a parut pe data extrem de distins, si l-am imitat instantaneu, de data asta in fata prietenelor reale, fetele de la bloc cu care am copilarit si care se mirau de ce am inceput sa ma balbai!

Cred ca ultimul meu mare prieten ireal de la TV a fost Billy, parca, fiul lui Rudy Jordache din „Om bogat, om sarac“. Tineam la asta fiindca speram ca macar el sa rezolve cazul insuportabilului Falconetti, un personaj atat de odios incat JR Ewing avea sa para simpatic prin comparatie. Aiurea, Billy era fraier ca taica-sau. Chestia e ca intr-un episod  intra Billy cu Ramona in apa marii, el o imbratiseaza, aia se tot opune, iar el zice „trebuie“. N-am inteles ce trebuia, dar am inceput sa ma gandesc destul de serios la asta, atat de serios incat mi-am mutat atentia asupra prietenilor reali cu care puteam vorbi despre asta si asupra potentialelor prietene reale care aveau sa devina Ramona…

Anunțuri
Standard

Un gând despre „Prietenii mei imaginari din televizor

  1. Pingback: Prietenii mei imaginari din televizor

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s